Cum te asiguri ca treci examenele de certificare?

0 Replies
Distribuie articolul:
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Buffer this page

Programele de training CIM aduc multe informatii si suport valoros, dar pentru a obtine si o certificare, cursantii trebuie sa aiba disciplina de a se organiza pentru a trece examenele.

I-am cerut absolventei noastre, Mirela Burlacu, care a trecut cu succes de toate cele trei probe de evaluare din cadrul programului Diploma in Marketing Profesional, sa dea cateva sfaturi si recomandari viitorilor cursanti. Mirela Burlacu este PR Manager la Athénée Palace Hilton, pozitie pe care o ocupa dupa sapte ani de experienta ca manager si specialist de marketing in industria software pentru companii precum Pharmec Healthcare Software/Cegedim sau Pluriva. Puteti citi interviul complet aici.

1. Care este cel mai important lucru pe care l-ai recomanda viitorilor cursanti? Din punctul meu de vedere sunt doua aspecte foarte importante de luat in considerare atunci cand te pregatesti pentru examenele CIM:

  1. Organizarea. Cei mai multi dintre noi stiu la inceput de saptamana care este programul pentru zilele urmatoare, asa ca ne putem face un „plan de atac” pentru fiecare zi a saptamanii. Astfel, putem stabili un anumit numar de ore de lucru pe zi sau putem dedica doua-trei zile de lucru intens. Sacrificiile de weekend sunt si ele necesare, din pacate, intrucat volumul de munca este destul de mare.
  2. Sa nu te descurajezi. Nici daca colegii sunt mai avansati cu lucrul – fiecare are propriul sau ritm de munca. Nici daca saptamana aceasta n-ai reusit sa parcurgi modulul pe care ti-l propusesesi – nu-i nicio problema, recuperezi saptamana viitoare. Nici daca ti se pare ca informatiile parcurse te depasesc – pe masura ce avansezi cu studiul, totul se leaga si vei sti unde e de folosit fiecare bucatica a „puzzle-ului”. Pentru mine a fost foarte important sa ma concentrez la ceea ce pot eu sa fac, fara sa ma las influentata de parerile celor din jur sau sa cad in deznadejde din cauza vreunui blocaj.

2. Ce ai face altfel, acum, daca ai incepe studiul pentru un nou modul? Personal, sunt foarte impacata cu toate alegerile pe care le-am facut pe tot parcursul celor trei module studiate. Am lucrat in ritmul meu, am stabilit in mod realist deadline-urile si termenele examenelor, insa mi-a lipsit interactiunea cu ceilalti. Daca ar fi sa refac cursurile, m-as gandi sa aleg varianta blended study, pentru a putea beneficia de weekend-urile cu mentorii si cu ceilalti studenti.

3. Cat timp iti ia studiul pentru un modul? La aceasta intrebare nu cred ca putem oferi un raspuns general valabil. Eu am ales sa parcurg cate un modul pe an, cu pauze mari intre module; dar sunt convinsa ca daca ma mobilizam, as fi putut termina cu totul mult mai repede, astfel incat sa parcurg un modul per semestru. Cred ca depinde foarte mult de timpul pe care il avem la dispozitie pentru studiu si de disponibilitatea fiecaruia de a studia intens vreme indelungata, sau nevoia de a face pauza dupa o perioada de intensitate mare.

4. Cum ma pregatesc pentru examenul scris? Din punctul meu de vedere, pregatirea pentru examenul scris se poate face spre finalul studiului, in ideea ca intreaga materie de curs trebuie reluata, astfel incat informatiile sa fie proaspete si bine organizate in minte. Pana atunci, pregatirea consta in cat mai multa bibliografie citita, notite corect luate si lucrarea de examen pregatita cu atentie. Ideal ar fi sa iti acorzi ragaz pentru a da mock-exam-ul, care te poate ajuta sa-ti dai seama cat de bine te incadrezi in timp cu toate informatiile pe care vrei sa le incluzi si cat de mult te ajuta draft-ul pregatit pentru a-ti sustine raspunsurile din examen.

5. Cum ma organizez ca sa parcurg cat mai multa informatie, desi am un program incarcat la serviciu? In conditiile unui job care te solicita peste orele de program, organizarea timpului pentru examen devine un deziderat greu de atins. De aceea consider ca, in primul rand, trebuie setate termene realiste in privinta examenelor, apoi cateva sacrificii in ceea ce priveste timpul liber si perioade de invatat clar definite, chiar daca vorbim despre weekend-uri. Eu nu cred in ideea de a prinde cateva momente de citit in fuga, ci chiar trebuie sa-ti dedici cateva ore strict pentru studiu, timp in care sa te rupi de orice alte griji si task-uri si sa te concentrezi exclusiv pe materie.

Distribuie articolul:
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Buffer this page
Joburi in marketing (Iulie)Cartea lunii de la CIM: ”Mituri in PR: orice publicitate este buna si alte conceptii gresite la moda”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu stii ce curs sa alegi ? Ai nevoie de suport sau informatii suplimentare?

Telefon: +40-037 374-33-77

Ultimele articole